Soluții cu emisii de CO₂ mai scăzute
În cadrul grupului inovăm continuu pentru a dezvolta soluții și produse sustenabile, în linie cu strategia noastră de decarbonizare. Gama CEVO, cu emisii de CO₂ mai scăzute, reprezintă răspunsul nostru pentru un portofoliu care pune în prim-plan sustenabilitatea.
Ne asumăm responsabilitatea pentru alegerile pe care le facem în construcții, cu impact asupra prezentului și viitorului. Prin CEVO, oferim soluții performante, dedicate proiectelor moderne și durabile, care respectă mediul înconjurător.
Axxis Nova Resort & SPA
La Constanța, între vibrația urbană și liniștea mării, Axxis Nova Resort & SPA propune un stil de viață care îmbină relaxarea specifică unui resort cu dinamismul orașului. Proiectul reunește apartamente premium și un hotel de 5 stele într-un concept integrat, cu facilități disponibile pe tot parcursul anului. Designul contemporan și planificarea atentă reflectă cerințele actuale de eficiență, confort și sustenabilitate.
Cazino Constanța
Restaurarea Cazinoului din Constanța, un proiect de patrimoniu, o provocare inginerească, o reușită la care am contribuit cu soluții Romcim.
Cazinoul din Constanța este un simbol national al arhitecturii, o capodoperă Art Nouveau, cu o istorie de peste un secol. Inaugurat în 1910, a fost cândva cel mai mare cazinou din România, apoi spital în timpul războaielor, Casă de Cultură, și în final, o clădire abandonată, aflată într-o stare avansată de degradare.
Viaductul Tălmăcel I Infrastructură durabilă pentru mobilitate regională în județul Sibiu
Viaductul Tălmăcel este un proiect de infrastructură critică, care contribuie la îmbunătățirea mobilității și conectivității regionale. Prin poziționarea sa strategică, proiectul susține dezvoltarea economică locală și facilitează accesul între comunități.
Parc Eolian Săcele, Constanța
În județul Constanța, acolo unde vântul devine resursă, Parcul Eolian Săcele marchează un pas important în tranziția României către energie regenerabilă. Proiectul include 12 turbine care transformă forța vântului în energie curată și contribuie la un viitor mai sustenabil. Cu o putere instalată de 49,8 MW, parcul este rezultatul unei planificări riguroase și al unei execuții desfășurate în condiții complexe, ce au necesitat soluții adaptate și o coordonare impecabilă.
Reconversia tehnologică a centralei termoelectrice Mintia | Proiect strategic pentru energia sustenabilă în județul Hunedoara
Proiectul de reconversie a termocentralei Mintia marchează un pas major în modernizarea infrastructurii energetice a României. Dintr-un simbol al vechii infrastructuri energetice, Mintia devine un reper al construcțiilor evoluate. Este un proiect de anvergură, cu cerințe tehnice complexe și ritm accelerat, care impune soluții eficiente și mai sustenabile.
Autostrada A13 | Loturile 1–4 | Soluții integrate pentru infrastructura rutieră
Autostrada A13, pe loturile 1–4, este un proiect de infrastructură complex, care contribuie la dezvoltarea conectivității regionale și la realizarea unei rețele rutiere moderne. De la fundațiile de adâncime ale podurilor și pasajelor până la straturile rutiere, relocarea utilităților şi gestionarea apelor, proiectul presupune soluții tehnice adaptate fiecărei etape de execuție.